“Paştele face din El un personaj periculos. Datorită Paştelui, sunt silit să ascult afirmaţiile Lui îndrăzneţe cu privire la Sine şi nu mi se îngăduie să aleg doar ce-mi place din cuvintele Lui. Mai mult, Paştele îmi spune că EI, acum, Se află undeva, în deplină libertate de mişcare.”

Evenimentul central al creștinismului s-a desfășurat așa cum niciunul dintre noi nu ne așteptam, nici chiar ucenici Lui. Ei au uitat parcă toate cuvintele pe care El li’ le’a spus cu privire la aceste evenimente. Nu doar Toma a picat acest test, ci majorittatea dintre ei.

“niciodată nu-L vom putea ţintui, chiar dacă am folosi cuie adevărate şi lemnul pe care L-am pironi ar fi o cruce”. Frederick Buechner

Scriitorul Frederic Bruechner este surprins de simplitatea apariților lui Isus de după Duminica Învierii. Când acestea au avut loc îngerii nu cântau în cer (sau cel puțin nimeni nu I-a vazut) și din depărtare nu au venit împărați să Îi aducă daruri. Isus s-a arătat în cele mai obișnuite împrejurări – la o cină luată împreună cu doi oamenii, într-o grădină I s-a arătat unei femei și la niște pescari pe malul lacului. Evenimentele se succed de aceeaşi manieră aproape şase săptămâni: Isus e aici, apoi dispare. Apariţiile Lui nu sunt fantomatice, ci reale, în carne şi oase. Isus Îşi poate dovedi oricând identitatea… ucenicii nu-L recunosc imediat. Cu multă trudă şi răbdare, Isus coboară la nivelul lor, risipindu-le plin de bunăvoinţă scepticismul.” [Mai mult]

Istoricii biblici încearcă să afle dacă una dintre cele 70 de tăbliţe descoperite într-o peşteră în Iordania ilustrează primul portret al lui Iisus. Imaginea, care reprezintă un bărbat purtând o coroană de spini pe cap, se presupune că a fost realizată în timpul vieţii lui Iisus, scrie Daily Mail.

Portretul, puţin mai mic decât un card de credit, a fost descoperit într-o peşteră din Iordania, odată cu alte aproximativ 70 de cărţi din foiţe de metal.

Istoricii cred că această colecţie a fost realizată de primii creştini în primele decenii după crucificarea lui Iisus Hristos. Cea mai convingătoare dovadă că aceste cărţi sunt creştine este aceea că pe una dintre ele pare a fi ilustrată o hartă a Ierusalimului şi cruci în afara zidurilor oraşului.

De asemenea, pe una dintre tăbliţe pare a fi scris “Salvatorul Israelului” în limba ebraică veche.

Citește întreaga știre pe Mediafax. [Mai mult]

Atunci când ne gândim la coaste şi ce putem face noi cu ele, mintea ne fuge la nişte mâncăruri pe care noi bărbaţii, dacă ne-am strădui îndeajuns de mult, am fi în stare să le gătim; asta în cazul coastelor de animal. În cazul personal, pentru noi coastele nu reprezinta nimic mai mult decât acele oase-perechi care de obicei sunt arcuite şi unite cu coloana vertebrală, şi care împreună cu aceasta alcătuiesc baza scheletului axial. Nu tot aşa se întâmplă şi când pui una dintre aceste coaste în mâinile Celui care „… este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţa, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât EL Însuşi,…” . Atunci lucrurile se schimbă pentru că din această coastă El e în stare să creeze  „… punctul culminant, ultima, grandioasa opera…. Femeia. Cu o ultimă deschidere, creaţia ajunge la capăt nu  cu bărbatul, ci cu femeia. Ea reprezintă ultima trăsătură de condei a Domnului.” Aceasta fiinţă care ne uimeşte prin faptul că este „… puternică şi tandră, neînfricată şi atrăgătoare… fermecătoare.” [Mai mult]

Isus, fiul tâmplarului… Stau uneori și mă gândesc de ce nu i se zicea Isus marele tâmplar? Sau, cel puțin, Isus unul dintre cei mai renumiți tâmplari. De ce creatorul lemnului a ales să stea în umbră? De ce nu a vrut Isus să se remarce? Ce era, cap sau coadă?

Nu ni se spune că s-ar fi remarcat prin nici o îndeletnicire ieșită din comun, decât o singură dată la templu, când toți se mirau de răspunsurile pe care acest băiat nazarineean le dădea. De ce a ales să trăiască mai degrabă ca un necunoscut? Vedem că părerile celor din jur erau împărtite: “Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un prooroc din cei din vechime.”. De ce nu a ales un oraș mai însemnat? Un oraș în care să-și etaleze  una dintre îndeletniciri?

Un alt lucru care parcă ne irită uneori pe noi, cei din lumea eroilor precum Batman, Spiderman, Hulk, X-Man, Iron Man, sunt eroii pe care ni prezintă Isus în toate întâmplările pe care El le dă ca și exemplu. În majoritatea povestirilor nu găsim nici un personaj pozitiv care să facă parte din clasa oamenilor de mijloc. Nici chiar prietenii cei mai apropiați ai lui Isus nu erau cei mai inteligenți oameni, ci mai degrabă erau undeva aproape de clasa de mijloc. [Mai mult]

Am vorbit majoritatea dintre noi în ultimul timp despre Isus Cristos şi minunata întrupare care a fost primul pas spre salvarea noastră. Acel copil mic, născut dintr’o fecioară, trimis pe pământ de către Dumnezeu, Tatăl Său,  cu un scop clar: salvarea noastră.

Am început să mă gândesc imediat cum sărbătorile s-au încheiat la ceea ce a urmat în viaţa lui Isus, la lucrurile care au început să se schimbe în viaţa Sa din momentul atingerii maturităţii iar unul dintre aceste lucruri mi-a atras atenţia: la vârsta copilăriei sau adolescenţei ne mirăm de tot şi în acelaşi timp de nimic! Trec anii copilăriei când te bucuri că există culoarea roşie, trec anii adolescenţei când fiecare bileţel pe care îl trimiţi colegei din faţa ta te umple de bucurie în cazul în care îl primeşte, iar dacă nu “oricum erau acrii strugurii” … şi trec aşa perioadele din vieţile noastre şi cu fiecare clipă trecuta ne pierdem inocenţa.

“Tragedia maturizării nu constă în faptul că ne pierdem copilăria în simplitatea ei, ci în accea că ne pierdem inocenţa în sublimul ei” – Ravi Zacharias [Mai mult]

Isus, întruparea asemănării perfecte cu Dumnezeu, a exprimat chipul lui Dumnezeu în forma umană. Dar, de la bun început, ne-a prevenit că prezența Sa fizică e vremelnică. Avea în gând un țel mai îndepărtat: să refacă în oameni imaginea frântă a lui Dumnezeu.

Unul dintre lucrurile anormale din începutul vieții lui Isus, pe lângă nașterea Sa, reprezintă masacrul ordonat de catre Irod cel Mare.Când încerc să mă pun în pielea acestui om nu pot să ma gândesc ca m-aș putea teme de  vreun copil că îmi va lua locul. Și dacă privești doar din această perspectivă pare un lucru absurd, o poveste desprinsă dintr-un film prostuț. Însă în spatele cortinei se dădea o luptă mult mai mare decât simplu fapt că un copil amenința tronul lui Irod.

“Hristos a venit pe pământ pentru a ne da un chip, în cel mai pur sens al cuvântului: o reflecție exactă a ceea ce este Tatăl, în forma trupească. “În Tatăl”, spune Michael Ramsey, “nu există deloc neasemănare cu Hristos”. “ Dr. Paul Brand [Mai mult]

Cine v-a spus că am nevoie de cuvintele voastre frumoase, dar fără nicio simţire? M-am săturat să mă trataţi cu diplomaţie şi cu creştinism fals, ca pe un caz social greu de recuperat. Vreau să fiţi autentici, naturali, fără strâmbăturile civilizaţiei şi să-mi spuneţi verde în faţă ce aveţi de spus. Sigur că tânjesc după o vorbă bună, după un zâmbet în plină strălucire, după o îmbrăţişare de vară sufletească, dar să fie veritabile, stimaţii mei meschini. Ştiu că nu vă convine că vă scot cu forţa măştile voastre de oameni de treabă şi că vă expun faţada voastră ciuruită de egoism, vanitate şi fals în sentimentele voastre. Ştiu că aţi vrea să mă exilaţi pe cea mai pustie insulă din Pacific, ca să nu vă mai spun că sunteţi făţarnici şi găunoşi. Nu suportaţi adevărul pentru că nu vreţi să vă întâlniţi cu voi, cu realitatea vieţii voastre duble sau triple sau cvadruple, pentru că vă place să trăiţi în minciună. Iar eu nu suport zâmbete de plastic, amabilităţi de plastic, relaţii de plastic şi prietenie de plastic. Visez la o iubire neprefăcută, cu inimă şi plămâni, cu mâini şi picioare, cu ochi şi cu o minte înţeleaptă. Nici nu vă spun cum mă cheamă, că îmi uitaţi numele cum plecaţi de lângă mine, pentru că nu vă interesează. Dacă unul dintre voi va îndrăzni să spună „Ştii că ai dreptate? E aşa cum spui!”, atunci nu voi mai fi singur şi nici el nu va mai fi singur. Dar până atunci n-aveţi ce să-mi spuneţi, pentru că, de fapt, nici nu spuneţi ceva! [Mai mult]

Mi-au ramas intiparite in minte cuvintele marelui apologet crestin – Ravi Zacharias -, care afirma ca atunci cand temelia ta nu este zidita pe Isus Cristos, vei cauta alte lucruri pe care sa iti zidesti temelia… Nu am vazut nicaieri o casa zidita in aer fara temelie, la fel cum nu am vazut nici crestin adevarat fara a avea teme

lia zidita pe Stanca vietii! De-a lungul anilor care au trecut, am putut observa doua lucruri de care oamenii au incercat sa se prinda atunci cand L-au pierdut pe Isus – erotomania si megalomania! Majoritatea istoriei lumii se invarte in jurul acestor piloni, deoarece nu doar acum L-am lasat pe Isus pe paginile prafuite ale anilor 30… l-au lasat si altii inainte si il vor lasa si in continuare! E prea mare setea de putere, iar sexul tot timpul a vandut bine!

Privind in istoria cat de cat recenta, se observa foarte clar aceasta stare psihica a oamenilor de a ajunge cat mai mari, dusa pana la nebunie chiar. Oameni ca Stalin, Hitler si altii au umplut pamantul de sange, avand temelia pe aceasta dorinta de grandoare! Ii aratam cu degetul si vorbim incet de tirani, fara sa vedem ca noi insine ii calcam pe cei din jur in picioare… fara sa ne mai pese de suferinta celorlalti… e departe Stalin? nu prea… si e trist! [Mai mult]