Eşti aici: Home // Postări etichetate cu NATO

NATO va conduce operațiunile din Libia.

După 6 zile de lovituri aeriene ale coaliției împotriva țintelor militare ale Libiei, NATO a anunțat că va prelua controlul operațiunilor. Alături de NATO participă și țări arabe, iar Turcia, singurul stat musulman membru NATO, se va implica activ.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunțat joi seara, 24 martie, că după lungi negocieri, cele 28 de state membre au ajuns la un acord. „Vom trece la acțiune, ca parte a unui efort internațional de amploare prin care să îi protejăm pe civili împotriva regimului Gadhafi.”

NATO va prelua comanda în 2-3 zile și centrul de comandă va fi în Napoli, sub comanda amiralului Samuel J. Locklear. Conform ministrului francez de Externe, acțiunile din Libia ar putea dura zile sau săptămâni, dar nu luni. Se pare că NATO a căzut de acord și asupra impunerii unei zone de interdicție de deplasare, prin care acțiunile și deplasările artileriei libiene să fie limitate. „Dacă ajungem să lovim tancurile, este pentru că tancurile atacă civili”, a explicat președintele francez Nicolas Sarkozy. Planurile vor fi discutate pe larg duminică.

Rasmussen a spus că operațiunile NATO se vor limita la menținerea zonei de interdicție aeriană. În schimb, un oficial american a declarat sub protecția anonimatului că s-a ajuns și la „un acord politic”, prin care NATO va conduce toate celelalte operațiuni a căror țintă este protejarea civililor, înțelegând prin asta că nu sunt excluse lovituri asupra forțelor terestre libiene. [Mai mult]

0 Comentarii | Etichete: , ,

În mijlocul Eurachilonului – NOU

“Incepuse să sufle un vânt uşor de miazazi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă au ridicat corabia şi au pornit…”

Aderarea la NATO şi apoi intrarea în Uniunea Europeana ca şi ţară cu drepturi depline, cam acestea au fost evenimentele care au marcat semnificativ istoria actuală a României.

Toate mergeau bine, iar preşedintele ţării, ca şi un marinar cu experienţă, a considerat că acest vânt  este prielnic  pentru o înaintare excelentă. Toată lumea era parcă stăpână pe situaţie. Însă se vede acum că această impresie a fost una greşită căci “… nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.”

Privind puţin prin România şi Europa, observi cu uşurinţă criza. Sau poate ar fi mai corect crizele prin care trece bătrânul continent şi implicit ţara noastră. Deşi prin mass-media ne sunt prezentate cu preponderenţă doar criza politică şi economică din ţară, nu trebuie să fii mare specialist pentru a observa că acestea nu sunt singurele. Suntem în toate statisticile negative, şi dacă cumva nu suntem chiar primii atunci sigur suntem “pe podium”. [Mai mult]

© 2005 - 2012 Flacăra Închinării. Toate drepturile rezervate.

Vizite din 6 iunie 2009:
snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake