
Steinhardt spune in Jurnalul fericirii: « Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica, deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10 : 16 :« fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii .») si trece peste textele lui Pavel- deaceea, nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. Cum de ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da mereu sfatul de-a fi treji ca sa nu ne lasam surprinsi de Satana ? Si-apoi, tot la 1 Corinteni (14 :33), sta scris ca « Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii. » Iar randuiala se opune mai mult decat orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii optuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice si Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii sa fie intelepti. Sa stim, si ei, si noi, ca mai rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia- macar de la un punct incolo- este pacat ; pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. « Iar cand au auzit glasul Domnului…s-au ascuns ») » [Mai mult]























