“…Dumnezeu nu e mut.Cuvântul a vorbit, nu din mijlocul vijeliei şi furtunii, ci prin gura unui evreu din Palestina. Prin Isus, Dumnezeu S-a aşezat pe masa de disecţie, întins în poziţia de crucificare, pentru a fii cercetat de toţi scepticii care au trăit  vreodată, printre care mă număr şi eu.”  Philip Yancey

Într-o lume a extremelor, a celor conservatori si totodată a celor rebeli, suntem chemaţi să credem într-un dumnezeu. Creştinii ne îndeamnă să credem în Isus, musulmanii să credem în Alah, ateii să fim proprii noştrii dumnezei. Omul are nevoie de un dumnezeu. Credinţele oameniilor sunt diverse, chiar şi creştinii sunt împărtiti cu privire la imaginea Dumnezeului în care cred.

Dacă  priveşti în Vechiul Testament s-ar putea să găseşti un Dumnezeu “… gelos, mândru, răzbunător, sângeros; contradictoriu în unele locuri.”, iar pe alocuri un Dumnezeu milos şi iubitor. Atunci când îţi îndrepţi atenţia la viaţa celor din jurul tău găseşti un dumnezeu de ocazie, un dumnezeu care iartă doar dacă faci ceva să-l îmbunezi; chiar mai mult de-atât, s-ar putea să găseşti un dumnezeu părtinitor faţă de cei morali, un dumnezeu mic, incapabil să schimbe o lume degradantă, un dumnezeu cu reguli fixe, iar atunci când ai neşansa de a călca vreuna, el se va supăra. Privind în întreaga lume ai impresia că aceşti oameni care se numesc creştini privesc spre o icoană care deţine proprietăţiile unui cameleon. [Mai mult]