Aş vrea să începem acest interviu prin a ne povesti cum ai ajuns în ultimii ani de la Skid Row, Guns’n’Roses, Bon Jovi, U2, sau piese cum ar fi “David si Goliat” – la un album care conţine piese precum “Prietenul meu”, “Spală-mă” şi altele din acest gen.

Consider că orice artist se află într-o continuă metamorfoză muzicală, schimbarea constând în ansamblul format din elementele muzicale vechi păstrate, cernute şi prelucrate în prezenţa şi sub puterea elementelor muzicale noi.  Ascult în continuare piese bune ale trupelor menţionate.  Lor li se adaugă artişti descoperiţi ulterior, cum sunt Jack Johnson, Ben Harper, Jason Mraz şi alţii.  Ceea ce mi se pare interesant şi oarecum enigmatic e că piese precum Prietenul meu şi Spală-mă îşi au rădăcinile muzicale înfipte în trecut, undeva pe la mijlocul anilor ’90.  Deci, am avut parte de metamorfoză sau nu?  Iată însă că versurile s-au definitivat mult mai târziu, pe măsură ce am trecut prin viaţă, experimentând ceea ce ulterior am şi surprins în cuvintele cântecelor.  Toate acestea nu fac decât să dovedească cât de frumoasă e arta şi cât de complexă este trăirea artistului. [Mai mult]

Dumnezeu e mare! De fapt, Dumnezeu e cel mai mare şi acest lucru e un adevăr absolut! “El este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţă, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât El Însuşi… El este inefabil nu pentru că e indefinit, ci pentru că este prea definit pentru inevitabila imprecizie a limbajului.”

Toată această măreţie a Lui poate fi influenţată de credinţa sau necredinţa noastră “… tot atât de mult cât poate un nebun să alunge soarele zgâriind cuvântul “beznă” pe zidurile chiliei sale”.

Când spun că Dumnezeu e un Dumnezeu infinit, de necuprins, nu ştiu la ce să mă gândesc. Mă gândesc la univers şi ajung parcă până la limitele lui, iar Dumnezeu e puţin mai departe; dacă ajung şi acolo, El e şi mai departe puţin.

Dar ce mă miră şi mă intrigă  e ingeniozitatea oamenilor, calitate pe care, ironic, ingenioşi fiind, am transformat-o în defect! Şi astfel, am reuşit noi, micile genii, să ne ascundem în Infinit… un fel de struţi cu capul doar în nisip – şi nu e compliment! Am început noi oamenii să ne croim propriul drum, propriul scop pe acest pământ. Iar cei care nu am făcut-o ne supărăm atunci când voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră nu este exact cum am crezut noi şi devenim pretenţioşi. Dar cine a spus că ar trebui să facem aşa??? – şi la fel ca ceilalţii struţi ne ascundem cu capul în nisip. [Mai mult]

Se spune că fiecare vorbește din locul de unde se află și vede lucrurile din perspectiva din care este. Mi-e greu să încep să scriu, pentru că deși de multe ori scriu, de cele mai multe ori vorbesc despre lucrurile anormale din lumea în care trăim, lucruri care nu mă descriu în totalitate. Nu sunt o persoană care să își exprime sentimentele direct, asta pentru că sunt băiat, dar nu numai. Am încercat să-mi educ inima să asculte indicațiile raționale ale unei minți pe care am dresat-o în asa fel încât să emită judecăți drepte, bazate pe ipoteze, nu pe sentimente.

“Cărămizi fără de viață, dar cu preț în construcția Noului Turn Babel, numerele noii societăți cu valoare umană zero au ajuns, cum ar zice Jacques Prevert “ființe de hârtie și cerneala.”

Cu toții știm că nu e  bine să ne lăsăm conduși de sentimente. Putem face greșeli fatale făcând alegeri bazate pe sentimentele noastre schimbătoare. Trăim într-o lume în care nu se mai pune preț atât de mult  pe ceea ce simțim. Contează să ajungem acolo unde ne-am propus; contează să avem rezultate, nu relații. Relațiile ne sensibilizează, o relație adevărată ne face să distrugem gardurile din jurul inimi și să o lăsăm în libertate. Iar noi, locuitorii acestui sat mondial, nu ne permitem să facem acest lucru. Vorba lui MO: “totul e pe internet…”, și astfel am transformat binecuvântarea în blestem. Suntem destul de specialiști la astfel de procedee. Am devenit niște numere, spunea Dan Puric, și asta de bună voie și ajutați puțin de alții. [Mai mult]

“Paştele face din El un personaj periculos. Datorită Paştelui, sunt silit să ascult afirmaţiile Lui îndrăzneţe cu privire la Sine şi nu mi se îngăduie să aleg doar ce-mi place din cuvintele Lui. Mai mult, Paştele îmi spune că EI, acum, Se află undeva, în deplină libertate de mişcare.”

Evenimentul central al creștinismului s-a desfășurat așa cum niciunul dintre noi nu ne așteptam, nici chiar ucenici Lui. Ei au uitat parcă toate cuvintele pe care El li’ le’a spus cu privire la aceste evenimente. Nu doar Toma a picat acest test, ci majorittatea dintre ei.

“niciodată nu-L vom putea ţintui, chiar dacă am folosi cuie adevărate şi lemnul pe care L-am pironi ar fi o cruce”. Frederick Buechner

Scriitorul Frederic Bruechner este surprins de simplitatea apariților lui Isus de după Duminica Învierii. Când acestea au avut loc îngerii nu cântau în cer (sau cel puțin nimeni nu I-a vazut) și din depărtare nu au venit împărați să Îi aducă daruri. Isus s-a arătat în cele mai obișnuite împrejurări – la o cină luată împreună cu doi oamenii, într-o grădină I s-a arătat unei femei și la niște pescari pe malul lacului. Evenimentele se succed de aceeaşi manieră aproape şase săptămâni: Isus e aici, apoi dispare. Apariţiile Lui nu sunt fantomatice, ci reale, în carne şi oase. Isus Îşi poate dovedi oricând identitatea… ucenicii nu-L recunosc imediat. Cu multă trudă şi răbdare, Isus coboară la nivelul lor, risipindu-le plin de bunăvoinţă scepticismul.” [Mai mult]

„Încercând să extirpăm ruşinea, am dărâmat unul din meterezele spiritului omenesc, bucurându-ne în chip smintit de fapta noastră, aidoma troienelilor care au năruit zidurile Troiei pentru a introduce Calul în cetate.” C.S. Lewis

Legându-l pe Isus… ce paradox, oamenii simpli să îşi poată „lega” Dumenzeul atotputernic… şi totuşi, este posibil. Nu vreau să ne gândim în aceste momente la legarea propriu-zisă, materializată în ziua în care Isus a fost vândut, ci la cea pe care oamenii cei mai morali ai societăţii i-au aplicat-o lui Isus, astfel viaţa lor  neputând fi transformată de puterea Lui. Isus nu a fost oprit de un tâlhar care toată viaţa şi-a trăit-o cum a vrut şi nici măcar de o femeie prinsă în preacurvie, ci de oamenii foarte cinstiţii. Atât de cinstiţi, încât „nu aveau” nevoie de El. Mă gândesc că uneori atitudinea acestor oamenii faţă de Isus era ceva de genul: „eşti în plus!”. Aceşti oameni nu realizau faptul că, aşa cum spune Merton: „Motivul pentru care” ei nu pătrundeau „în realitatea cea mai profundă a relaţiei” lor „cu Dumnezeu este acela că” deveneau „rareori conştienţi de totala” lor „nimicnicie în faţa Lui…”. [Mai mult]

Atunci când ne gândim la coaste şi ce putem face noi cu ele, mintea ne fuge la nişte mâncăruri pe care noi bărbaţii, dacă ne-am strădui îndeajuns de mult, am fi în stare să le gătim; asta în cazul coastelor de animal. În cazul personal, pentru noi coastele nu reprezinta nimic mai mult decât acele oase-perechi care de obicei sunt arcuite şi unite cu coloana vertebrală, şi care împreună cu aceasta alcătuiesc baza scheletului axial. Nu tot aşa se întâmplă şi când pui una dintre aceste coaste în mâinile Celui care „… este atât de plin de existenţă, încât poate dărui existenţa, poate face ca lucrurile să fie, şi încă să fie realmente altele decât EL Însuşi,…” . Atunci lucrurile se schimbă pentru că din această coastă El e în stare să creeze  „… punctul culminant, ultima, grandioasa opera…. Femeia. Cu o ultimă deschidere, creaţia ajunge la capăt nu  cu bărbatul, ci cu femeia. Ea reprezintă ultima trăsătură de condei a Domnului.” Aceasta fiinţă care ne uimeşte prin faptul că este „… puternică şi tandră, neînfricată şi atrăgătoare… fermecătoare.” [Mai mult]

Isus, fiul tâmplarului… Stau uneori și mă gândesc de ce nu i se zicea Isus marele tâmplar? Sau, cel puțin, Isus unul dintre cei mai renumiți tâmplari. De ce creatorul lemnului a ales să stea în umbră? De ce nu a vrut Isus să se remarce? Ce era, cap sau coadă?

Nu ni se spune că s-ar fi remarcat prin nici o îndeletnicire ieșită din comun, decât o singură dată la templu, când toți se mirau de răspunsurile pe care acest băiat nazarineean le dădea. De ce a ales să trăiască mai degrabă ca un necunoscut? Vedem că părerile celor din jur erau împărtite: “Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un prooroc din cei din vechime.”. De ce nu a ales un oraș mai însemnat? Un oraș în care să-și etaleze  una dintre îndeletniciri?

Un alt lucru care parcă ne irită uneori pe noi, cei din lumea eroilor precum Batman, Spiderman, Hulk, X-Man, Iron Man, sunt eroii pe care ni prezintă Isus în toate întâmplările pe care El le dă ca și exemplu. În majoritatea povestirilor nu găsim nici un personaj pozitiv care să facă parte din clasa oamenilor de mijloc. Nici chiar prietenii cei mai apropiați ai lui Isus nu erau cei mai inteligenți oameni, ci mai degrabă erau undeva aproape de clasa de mijloc. [Mai mult]

Duminică, 13 februarie, a avut loc cea de-a 53-a ediție a premiilor Grammy. Decernarea premilor a avut loc la Staples Center din Los Angeles. Israel Hughton câștigătorul de anul trecut la secțiunea “Cel mai bun album  contemporan de pop gospel”, a câștigat și în acest an acest premiu, premiu câștigat în detrimentul unor nume precum: Steven Curtis Chapman, TobyMac, Sanctus Real si Ricky Skaggs. Printre cei prezenți la gala au mai fost Switchfoot, David Crowder Band, Bebe & CeCe Winans și alții.

Iata lista câștigătorilor ediției din acest an a premiilor Grammy:

1. 1. Cea mai bună interpretare gospel:

Grace

BeBe & CeCe Winans

Piesă de pe albumul: Still

Nominalizați: He Wants It All, Forever Jones, Piesă de pe albumul: Get Ready, You Hold My World, Israel Houghton, Track from: Love God. Love People., Nobody Greater, VaShawn Mitchell, Piesă de pe albumul: Triumphant, He’s Been Just That Good, Kirk Whalum & Lalah Hathaway și Piesă de pe albumul: The Gospel According To Jazz Chapter III. [Mai mult]

“Atunci când convingerile vin să înlocuiască experienţa concretă; când nu mai cunoaştem, ci ajungem să ne spirjinim pe autoritatea cărţilor, a instituţiilor sau a liderilor; când îngăduim religiei să se interpună între noi şi experienţa originară a lui Isus în ipostaza lui de Hristos, pierdem contactul cu realitatea pe care însăşi religia o descrie ca fiind ultima.

Întâmplător, aici îşi au originea toate războaiele sfinte,precum şi bigotismul, intoleranţa şi dezbinarea din trupul lui Hristos. Nu există eşec mai mare trăit de creştinătate decât cruciadele. Te ia cu ameţeli când numeri bătăliile duse, chipurile, în jurul naturii “adevăratei” credinţe.”

Ne’am bucurat fiecare dintre noi atunci când am auzit mărturia publică a lui Bodo şi apoi a sportivilor de rang internaţional:Tabita Tolnai (portarul de rezervă a echipei naţionale de handbal feminin) şi Alin Jivanu (gimnast medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de Gimnastică si medaliat cu argint la Campionatul European). După aceste mărturi publice, Alin Jivan a fost de acord să ne povestească mai multe lucruri despre viaţa lui şi acest lucru nu a trecut neobservat de către colegii noştri din mass-media românească. [Mai mult]

Isus, întruparea asemănării perfecte cu Dumnezeu, a exprimat chipul lui Dumnezeu în forma umană. Dar, de la bun început, ne-a prevenit că prezența Sa fizică e vremelnică. Avea în gând un țel mai îndepărtat: să refacă în oameni imaginea frântă a lui Dumnezeu.

Unul dintre lucrurile anormale din începutul vieții lui Isus, pe lângă nașterea Sa, reprezintă masacrul ordonat de catre Irod cel Mare.Când încerc să mă pun în pielea acestui om nu pot să ma gândesc ca m-aș putea teme de  vreun copil că îmi va lua locul. Și dacă privești doar din această perspectivă pare un lucru absurd, o poveste desprinsă dintr-un film prostuț. Însă în spatele cortinei se dădea o luptă mult mai mare decât simplu fapt că un copil amenința tronul lui Irod.

“Hristos a venit pe pământ pentru a ne da un chip, în cel mai pur sens al cuvântului: o reflecție exactă a ceea ce este Tatăl, în forma trupească. “În Tatăl”, spune Michael Ramsey, “nu există deloc neasemănare cu Hristos”. “ Dr. Paul Brand [Mai mult]