Steinhardt spune in Jurnalul fericirii: « Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica, deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10 : 16 :« fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii .») si trece peste textele lui Pavel- deaceea, nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. Cum de ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da mereu sfatul de-a fi treji ca sa nu ne lasam surprinsi de Satana ? Si-apoi, tot la 1 Corinteni (14 :33), sta scris ca « Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii. » Iar randuiala se opune mai mult decat orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii optuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice si Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii sa fie intelepti. Sa stim, si ei, si noi, ca mai rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia- macar de la un punct incolo- este pacat ; pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. « Iar cand au auzit glasul Domnului…s-au ascuns ») » [Mai mult]

Voia lui Dumnezeu « este hrana pentru fiecare tesut, pentru fiecare celula a creierului » (Stanley Jones) si « poti fi sigur ca daca alegi sa umbli cu El, sa privesti la El si sa astepti ajutor de la El, El nu-ti va insela asteptarile niciodata » (George Mueller).

Pentru intelegerea egalitatii dintre acceptarea voii lui Dumnezeu, incredere si « a fi », sa ne inchipuim o aruncare in mare. Sentimentul pierderii in infinit, al micimii tale in comparatie cu absolutul, exprima trairea in proximitatea divina, deci si nevoia de a avea incredere in ceva superior tie.  Curentul care te duce intr-o anume directie este voia Lui.     A te lasa condus, presupune a fi in parametrii normalitatii ! A lupta impotriva curentului e un razboi epuizant, pierdut de la inceput pentru ca e o renuntare la a fi tu insuti- copilul care se lasa in mana Tatalui.

Egalitatea termenilor este evidenta prin largirea perspectivei. Simultana imaginii cu marea este o alta imagine : tu si Isus priviti o pictura si va sfatuiti ce sa schimbati la ea : e povestea vietii tale ! Perspectiva trimite la dublarea sensurilor cuvintelor in discutie : voia lui Dumnezeu este si voia mea- prin alinierea celei de-a doua la prima, increderea divinitatii ma vizeaza pe mine, iar eu raspund tot prin incredere, iar identitatea cereasca este si identitatea mea ! [Mai mult]

Ieri, site-ul Flacăra Închinării Media a împlinit un an de existenţă în noul format. Lansat în luna Noiembrie a anului 2005 site-ul nu a avut o ”viaţă” lungă.

În 6 iunie 2009 am relansat site-ul dornici să ne folosim de tehnologia modernă pentru a motiva şi ajuta tânăra generaţie să trăiască pentru Hristos.

După un an de activitate, cu o echipă tânără şi devotată am reuşit să creştem atât în ceea ce priveşte calitatea şi valoarea materialelor cât şi în numărul de vizitatori unici.

Am început timid, însă cu ajutorul unor tineri minunaţi am reuşit să creştem. La început publicam o dată pe săptămână, apoi de 3 ori iar din luna ianuarie am început să publicăm articole şi ştiri în fiecare zi cu excepţia zilei de duminică.

Suntem conştienţi că tot ceea ce am realizat se datorează lui Dumnezeu. Prin tot ceea ce publicăm urmărim să îl onorăm pe Împăratul nostru…pentru că despre El este vorba. Dorinţa noastră este să îl onorăm pe El şi să vă ajutăm pe voi, cei care vizitaţi acest site. Dacă un articol v-a ajutat atunci ”osteneala” noastră s-a meritat iar scopul pentru care a fost făcut acest site şi-a atins ţinta. [Mai mult]

Multumesc pentru ca râsul meu si al celorlalti oameni au drept model norii ce vorbesc limba zborului si danseaza zâmbetul fericirii absolute… Multumesc caci numele Tau este Perfectiune. Te-am cautat milioane de ani intr-o secunda, iar setea mea o întrecea pe cea a legendarului titan Prometheus, înlantuit, suferind si lipsit de apa, întrecea si setea dragostei lui Tristan pentru Isolda sau a lui Orpheu pentru Eurydice, întrecea setea de cunoastere a lui Platon, a lui Eliade sau Einstein, întrecea foamea bebelusului parasit de mama si întrecea dorul muzicianului care simte ca lumea sunetelor nu-l mai asediaza si nu-l mai cauta(Borges)… Era o sete pentru absolut, ceva cu câteva trepte mai sus de cuvântul „dor”, o nota de baza a poetilor si a filosofilor… Descoperindu-Te, dorul meu a devenit un fluture pe lânga Universul-Perfectiune care îti poarta numele…

Si de atunci, când ma uit cum sunt îmbracate florile, în balul câmpului, stiu pentru ce traiesc; si de atunci, când o suvita a parului danseaza ascultând melodia vântului, stiu pentru ce traiesc; si de atunci, când vad doi oameni care se iubesc, plângând de fericire, stiu pentru ce traiesc; si de atunci, când te vad pe tine, omule, cu inteligenta ta, care a scris Cinci saptamâni în balon, Crima si pedeapsa,  Mizerabilii, Dictionare,  Enciclopedii, stiu pentru ce traiesc; si de atunci, când aud susurul adevarului si pe cel al fericirii, stiu pentru ce traiesc;  si de atunci, când vad suferinta din aceasta lume, stiu pentru ce traiesc eu; si atunci când îti rostesc Numele în fiecare din acestea, traiesc cu adevarat… [Mai mult]

„Sfinţii din mocirlă nu puteau fi decât neîntinaţi şi scăldaţi în lumină. N-aveau totuşi de ce să se mândrească. Dar sfinţii din mocirlă- asta va fi o minune veşnică! Tocmai de asta viaţa merită să fie trăită. Ca să poţi vedea curăţenia morală ridicându-se din cloaca nedreptăţilor; ca să te poţi înălţa şi să zăreşti pentru prima oară frumuseţea, depărtată şi ceţoasă, cu ochi de pe care se scurg picături grele de noroi; ca să vezi cum din bicisnie, din slăbiciune, din viciu şi din cele mai înfricoşătoare străfunduri de animalitate se înalţă puterea şi adevărul şi cele mai alese însuşiri ale spiritului.” (Martin Eden, Jack London)

Ziua a fost minunată pentru ea, fata bine-dispusă mereu, frumoasă, în centrul atenţiei, admirată, râvnită, înţeleaptă, cu un viitor strălucit. Râsul ei a plecat de la şcoală, însoţind un coleg care râde şi el- datorită ei. Apoi, deşi a rămas singură în drumul ei, toţi trecătorii sunt parcă cu ea, căci zâmbetele ei transformă feţe grăbite în prieteni. Mai târziu, drumul ei nu mai întâlneşte trecători. Doar maşinile vorbesc. La un moment dat, privind în faţă, fata observă o altă fată, aşezată pe un gard, în apropierea autostrăzii. Fata frumoasă continuă să zâmbească, ocolind însă o privire fixă asupra fetei aşezată pe gard. Aceasta priveşte frumuseţea fetei demne de admirat, în timp ce ea se îndreaptă spre trecerea de pietoni. Ajungând la semafor, fata frumoasă se întoarce brusc înapoi. Se opreşte în faţa gardului: „Hei. Eu mă numesc H. Cum te numeşti tu?”, „Nicoleta”, vine răspunsul dat de o voce copilăroasă şi de o faţă drăgălaşă, zâmbitoare. Apoi : „Hii, ţi-a zburat biletul!”. Fuge şi îl aduce fetei frumoase, surâzând. Măreţie în simplul gest. „Mulţumesc! Nicoleta, dar tu eşti fericită?”, „Păi… nu prea”, spune vocea nemirată de întrebare şi de propriul răspuns. „Ştii… mă gândeam că trebuie să-ţi spun neaparat că Dumnezeu te iubeşte şi te înţelege. El nu te judecă aşa cum o fac oamenii.” Ochi mari ce strălucesc: „Mulţumesc!” [Mai mult]

Pe masa din lemn masiv, în vecinătatea vezei roşii şi a lumânării de aceiaşi culoare, are loc o expoziţie în mişcare. Spre bibliotecă, într-un loc mai întunecat, o pălărie crem, tricotată, stă aşezată alături de o altă pălărie, gri, cu o fundă mov. Acestea sunt aranjate ordonat alături. Sunt pălării de vară. Pe la mijlocul mesei, stau două băşti de blugi( una vişinie şi una albastră). Alta, din piele şi cu buline, stă pe marginea din dreapta mesei, parcă gata să cadă. În capătul cel mai luminat al mesei, spre fereastră, pălăriile sunt aşezate dezordonat. Una, de culoare maro, are căptuşeala în sus. Alături este una roşie cu un voal negru. O mână ia o pălărie albastră cu pene şi se pregăteşte să o aşeze deasupra pletelor brunete, în locul unei pălării negre, de forma celor purtate de cowboys. Pălăria neagră va fi aruncată jos, alături de o altă multitudine de nuanţe şi de modele.

Acum se stabilesc sensurile. Se pune întrebarea: care este cea mai frumoasă pălărie? Cea albastră cu pene, pentru că este cea mai spectaculoasă? Sau, cea din piele şi cu buline pentru că posesoarea pălăriilor e îmbrăcată cu nişte pantaloni ce se potrivesc perfect cu aceasta? Sau, dacă pălăria tricotată este undeva, într-un loc mai întunecat, este ea mai defavorizată în frumuseţe? Nu, toate pălăriile au bucuria şi utilitatea lor – în contextul potrivit. [Mai mult]

„Înainte de a judeca un răufăcător, judecătorul ar trebui să-şi dea seama că păcatele sale sunt cel puţin tot atât de mari ca şi cele ale celui ce-şi aşteaptă osânda, că şi el e vinovat pentru toţi şi pentru toate, poate chiar şi pentru nelegiurea săvârşită de omul pe care trebuie să-l judece. Numai atunci când va înţelege pe deplin lucrul acesta va putea fi judecător.” (Stareţul Zosima; Fraţii Karamazov , Dostoievski)

Lărgind semnificaţia cuvîntului „judecător”, se poate înţelege că orice om, la un moment dat, este nevoit să dea anumite verdicte, chiar daca o face doar în mintea sa, în faţa bisericii, în grupul prietenilor, în literatură sau în orice societate. Alegerile celorlalţi trezesc reacţii în noi :”A făcut ce trebuia. E nevinovat!” sau „A greşit. E vinovat!”. Punctul tragic nu este în a fi sau a nu fi de acord cu ce fac sau ce gândesc ceilalţi. Declanşarea problemei vine atunci când acuzăm pe nedrept şi intenţionat. [Mai mult]

Eşti îndrăgostit. Poţi sta în faţa soarelui cu sufletul dezgolit şi cu zâmbetul întreg. Picurii de ploaie îţi sunt veselia ochilor şi mirosul râsului. Lumea este Altfel- tu esti altul. Şi iată punctul tragic: ea te percepe ca pe un prieten şi… Şi? Şi cam atât. Frământări, probe, plimbări singuratice, discuţii recitite… Marea întrebare te priveşte cu faţa descompusă: De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple aceasta? Ştii că EA este “ceea ce ai visat dintotdeauna”! Dar Cerul tace şi tăcerea provoacă teamă, durere şi revoltă. Toată această experienţă este doar intriga. Declanşarea acţiunii începe acum.

Dacă ai schimba perspectiva, ţi-ai aminti că, în timp ce simţi durerea lui Orfeu, părinţii tăi tocmai sărbătoresc nouăsprezece ani de căsnicie. Casa toată este o mare plăcintă cu mere. Sora ta este mai îngăduitoare ca oricând. Mai mult, la biserică se inaugurează proiectul mult solitcitat de tine… Hei! Dumnezeu nu a lăsat numai o experienţă dureroasă în viaţa ta, ci, în alte domenii, El a facut ca totul să meargă mai bine ca oricând! Priveşte unde trebuie! [Mai mult]