Astăzi, mai mult ca oricând, simt nevoia să vorbesc cu tine… nici măcar nu ştiu cine eşti, dar sunt conştientă că în curând vom fi una, căci tu eşti parte din mine, iar eu o parte din tine, soţul meu… Eu sunt doar a ta, mă pregătesc pentru tine. Însă, până voi ştii că tu eşti EL al meu, eu sunt logodnica Lui Isus (2 Corinteni 11:2).
Oare ce faci tu acum? Te gândeşti la mine, soţia ta pregătită de Dumnezeu? Uite, eu mă duc să privesc luna. O priveşti şi tu, nu-i aşa? Spune-i să-mi transmită ceva… Dacă mă va mângâia cu razele ei, înseamnă că îmi trimiţi o îmbrăţişare… Sting lumina din camera mea şi privesc luna. Da, simt caldă îmbrăţişarea ta, îţi simt şi zâmbetul… şi mai aud parcă şi gândurile tale care se îndreaptă spre El, prietenul nostru cel mai bun… zâmbesc… şi tu la fel…
Dacă m-aş pune pe genunchi şi aş vorbi cu Isus, sunt sigură că şi tu ai face la fel. Îngenunchez şi mă rog pentru tine şi simt că şi tu mă aminteşti în rugile tale… mă simt mai întărită, asemenea ţie… [Mai mult]























