…Stăteam la fereastra casei mele, şi mă uitam prin zăbrele.
Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una dintre femeile straine şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.
Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă….Şi, iată că, i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată….Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă:când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă.Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, şi cu o faţă fără ruşine i-a zis: “Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele.De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am şi găsit.Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi din Egipt; mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară. Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări! Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă, a luat cu el sacul cu bani, şi nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.” [Mai mult]

























