Inima mea stă mută în prezenţa Ta. În momentele astea nu mai e nimic de spus, nimic de adăugat, nimic care să distragă atenţia mea de la întâlnirea cu Tine.
‘ÃŽmi ridic ochii spre munÅ£i…De unde îmi va veni ajutorul?”-(Ps121:1)
Tot ce am nevoie, e să Te aud pe Tine.
“Iată, eu sunt prea mic; ce să-Å¢i răspund? ÃŽmi pun mâna la gură”-(Iov40:4)…Tac!
Din adâncul fiinÅ£ei mele se aude un sunet trist al disperării…strigătul mut al inimii mele. Asta e realitatea mea, Doamne… primeÅŸte-mă aÅŸa cum sunt! Nu vreau prin atitudinea mea egocentristă, să Te fac să pari mic..pentru că Tu, eÅŸti un Mare Dumnezeu! “Åžtiu că Tu poÅ£i totul ÅŸi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”
“Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – “Da, am vorbit, fără să le înÅ£eleg, de minuni, care sunt mai presus de mine ÅŸi pe care nu le pricep.” ––(Iov.42:2,3)
Dumnezeule, Å£i-aduc durerea mea, pentru că numai Tu o poÅ£i înÅ£elege. Å¢i-aduc lacrimile mele, pentru că numai Tu le poÅ£i purta greutatea…Å¢i-aduc cântecul meu trist, pentru că numai Tu poÅ£i lega o inimă rănită. Å¢i-aduc ÃŽnchinarea mea din Valea Plângerii…
Muzica s-a stins, instrumentele au amuÅ£it. Un singur sunet se mai aude ÅŸi se înalţă : un sunet de Laudă pentru Cel ce a creat muzica, cântecul mut al unei inimi predate ÅŸi zdrobite, sunetul din Valea Plângerii…
“Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) Ferice de cei ce-ÅŸi pun tăria în Tine, în a căror inima locuieÅŸte încrederea. [Mai mult]
