Timpul vieții

Chiar dacă ne complacem în starea rămânerii, timpul este dușmanul nostru. El ne trece prin inevitabila scurgere, ne ticăie disperarea neîmplinirii viselor la termen, sau a așteptării vremii lor. Am senzația stranie că timpul m-a prins într-o gheară a amăgirii de unde scap cu mare efort. Uneori, chiar revin, crezând că acolo mi-e casa…tristețea mă îmbrațișează ușor și cu multă dragoste. Aceste momente îmi marchează memoria, bântuindu-mi amintirile. De la un timp, lupta mea a devenit desprinderea de trecut, de amintirea promisiunilor ce nu au fost și poate nu vor veni niciodată. Visele sunt ca un puzzle în care nu deții decât o parte, dar ți se arată tot tabloul, ca să descoperi frumusețea reîntregirii. Împlinirea nu depinde doar de tine, ci și de ei, cei care uneori își abandonează visele, sau nu au simțul măsurii timpului potrivit. Și totuși visele se împlinesc datorită credincioșiei Lui – mi-a rămas nădejdea răsplătirii! El nu lasă un lucru neterminat, ce a început, va duce la bun sfârșit. Învățăm lecția verigii slabe. În viață întâlnim oameni tari si oameni slabi și tăria nu le-o dă forța, ci răbdarea așteptării momentului potrivit, momentul înfloririi. Și devenim deseori cei slabi, grăbindu-ne sau poposind prea mult. Mă întreb: cât mai am de așteptat să-mi văd primăvara în prag, când mai des am experimentat golirea de mine însămi?…O permanentă toamnă târzie. Mi-am oprit cântul de teama frigului din suflet, mi-am scris poemele pe coli de hârtie, înlocuind partiturile…Doar Tu mi-ai cunoscut muzica mea tristă, tânguirea. Și am înțeles că moartea este un rău necesar, până când viața înflorește în grădinile vieților noastre….dar până și viața are timpul ei!

Luminita Ciuciumis

® Flacara Inchinarii Media

Share this:

Leave a Reply