Un român de la Hillsong vorbește despre Închinare

Un român de la Hillsong vorbește despre Închinare

De când mă știu îmi place să cânt și am făcut asta din fața oglinzii cântând la perie, până la scene mari ale României. Am cântat de când mă știu și Domnul Dumnezeu mi-a dat o chemare mult mai mare decât aș fi îndrăznit eu vreodată să visez. A fost o onoare pentru mine privilegiul de a fi parteneră cu El în proiectul Callatis Praise. Am cântat cântecele Lui pentru Romania, am scris cântecele Lui pentru timpurile noastre și împreună am dezvoltat muzica de laudă și închinare. Nu am nici un merit eu, toată slava e a Lui, pentru că din El și pentru El a curs toată originalitatea cântecelor noastre. Am îndrăznit să visăm mai mult decât traducerile frumoase, am îndrăznit să scriem cântecele națiunii noastre născute din părtășia noastră. Am învățat despre închinare, am scris despre închinare, am cântat cântecele de închinare prin toată România, cât și alte capitale europene. Am cântat alături de prietenii mei mai puțin celebri într-o bisericuță mică, dar și alături de Proconsul pe una din cele mai frumoase scene ale Londrei. Muzica a fost pasiunea mea și talantul meu pe care l-am pus în slujba Lui cum am știut eu mai bine. Am mers de pe culme pe culme până într-o zi când parcă s-a tăiat firul. Datorită unor împrejurări nefericite (atunci) a trebuit să renunț la tot ce mă definea oarecum. Dacă în România făceam parte dintr-un grup faimos de laudă și închinare… aici, am luat viața de la zero. A trebuit să câștig încrederea și respectul oamenilor din lumea mea, cine am fost eu nu mai conta. Conta doar cine sunt acum. Datorită greutăților care ne-au trimis departe de țară, vocea mea s-a stins. Nu am mai putut să cânt la propriu. Trăim în Londra de 5 ani și viața mea a luat o turnură pe care nu aș fi planificat-o niciodată.

Zâmbesc acum când văd cum tot răul a lucrat spre bine, dar a fost un drum greu. „Cine sunt eu acum, Doamne?” , „Ce va fi cu chemarea mea?” „Aveam atâtea planuri și o viziune atât de mare, de ce a trebuit să renunț la tot?” Nimic nu mai avea sens acum… o confuzie totală plutea în mintea mea. Știți cum e când te lovește viața de nu te vezi și nu mai știi ce-i cu tine. Toți trecem pe acolo uneori. Eh, dar cum trecem pe acolo ne afectează în bine sau în rău… depinde de cât de aproape rămânem de Tatăl. Eu recunosc că în brațele Tatălui am făcut o depresie de toată frumusețea. Dar în îndurarea Lui cea mare El a schimbat jalea mea în veselie. Știam și chiar mai „predicam” și altora despre „închinarea ca mod de viață”, eh, acum a venit momentul să aprofundez la rându-mi teoria asta. Hah! Parcă îl și văd pe Dumnezeu cum stătea cu brațele încrucișate, zâmbindu-mi. Așa, ca un Tată perfect, cu o privire plină de dragoste. Îl iubesc tare mult și știu că niciodată nu mi-a vrut răul chiar dacă m-a trecut și prin greu. Acum era testul meu. Știam că Tatăl apreciază închinătorii în „duh și-n adevăr”… știam teoria, dar oare, chiar puteam eu acum să mă mai reculeg și să mă regăsesc? Da, în Numele Lui putem trece peste toate și a fi un închinător nu are legătură cu aptitudinile vocale. Viața mea sper să fie cel mai frumos cântec de închinare pe care aș putea să i-L cânt zi de zi. Ceea ce sunt eu ca om și felul în care trăiesc, aceasta este închinarea mea. Nu ne închinăm doar într-o anumită clădire, doar la timpul de închinare, închinarea nu se întâmplă doar când avem noi chef sau suntem într-o stare bună. Închinarea este o atitudine a inimii care caută să fie în voia Tatălui în mod constant. Închinarea ta și a mea este întotdeauna publică. Oamenii din jur te văd, îți văd omul dinlăuntru și viața ta de zi cu zi. Văd exact pe cine reprezinți tu prin principiile tale și felul în care te comporți.

Suntem implicați în biserica Hillsong de câțiva ani și vă mărturisesc că au avut un impact extraordinar de mare asupra mea. Nu muzica lor și toate chestiile “cool” care le fac m-au încântat, ci neprihănirea lor. Trăind printre ei nu poți să mai trăiești oricum. Trăind în Londra nu poți să mai trăiești oricum. Câte naționalități sunt aici, tot atâția zei și moduri de închinare… și culmea că unii sunt mai integri și mai buni decât mulți din cei care se dau creștini. Un ateu mi-a făcut cel mai mare bine necondiționat. A fi un om bun și cu principii morale nu descrie doar un creștin aici, la fel poate fi și un musulman, și un hindus, etc. Eu nu mai caut să impresionez pe nimeni „cât de bun creștin sunt eu”… vreau doar ca „Nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine” să devină o realitate în viața mea zi de zi. Nu vorbesc de ca și cum aș fi eu perfectă, “nu că deja am și obținut sau, mai bine zis, că am și fost făcut deja desăvârșit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care și eu am fost apucat de Cristos Isus.”- Fil. 3:12 Vreau să trăiesc pentru Cel care mi-a salvat viața și să Îl cunosc mai bine și mai mult pe zi ce trece. Vreau să Îi fiu pe plac și să Îl reprezint corect în generația mea. Vreau să trăiesc ca El, vreau să iubesc ca El, vreau să devin ca El. Să îmi respect soțul într-o lume care nu mai apreciază femeile cuminți, să dau copilului meu valori curate într-o generație care nu mai pune preț pe asta, să iert când lumea s-ar răzbuna, să dau șanse celor în care nimeni nu mai crede… să fac mâncare cu drag, să duc gunoiul fără să cârtesc, să nu-mi dau drumul gurii fără să îmi pese că rănesc… și multe altele. Toate lucrurile astea mărunte de zi cu zi fac parte din închinarea mea. Închinător poate fi oricine, și eu, și Bodo și mamaia Leana. Nu muzica te face un închinător ci sunetul vieții tale. Ceea ce ești tu ca om și felul în care trăiești este cântecul pe care tu îl cânți de dragul Lui.

Stefy Banu

Share this:

2 Comments

  1. Flor4 years ago

    Un articol profund, plin de adevar, speranta si foarte motivaror. Multumesc Stefy.

  2. stefy4 years ago

    Multumesc pentru aprecieri Flor. Bless you!

Leave a Reply